Contributia Zazuzei: Pe jumatate pisica

Maddo se foi usor in fotoliu, convinsa fiind ca a uitat ceva la fiert pe lampa cu gaz. Cum ii fu insa prea lehamite sa se ridice, isi lungi coada pana in bucatarie si stinse focul. Scoase un usor miorlait de multumire si se culcusi inapoi intre pernele moi, intorcand inca o pagina din cartea ei preferata.

Maddo era un personaj uşor straniu: jumatate om, jumatate pisica, din care jumatatea pisica oricum fusese corcita in urma cu cateva generatii cu un intreg dictionar de cuvinte ciudate. Maddo era o creatura de o frumusete aparte, nu era bellatopian care sa nu intoarca, plin de admiratie, capul dupa ea. Insa Maddo ignora absolut acest lucru.

Era o zi lejera in Bellatopia, iar Maddo se hotari sa mearga sa o viziteze pe Fata. Auzise de un incident cu Pianistul, dar cum de obicei nu avea rabdare sa asculte poveşti lungi (iar Fuffeta avea tendinţa asta cateodata, să foloseasca mai multe cuvinte decat era necesar), Maddo vroia sa se asigure ca intelesese bine. Maddo zambi: ii era tare draga Fufetta, asa ca intinse mana spre borcanul rosu cu capac galben si lua de acolo o prajitura cu mixandre: avea sa treaca mai tarziu pe la ea, sa toarca impreuna si sa povesteasca despre stranuturi.

Maddo aluneca usor pe strazile Bellatopiei si ajunse in fata casei Fetei. De fapt, dedesubtul ei, caci Fata locuia intr-o suburbie ce plutea pe fericiri, e drept ca mai jos. Una din fericirile astea zburase pare-se mai deunazi, si il suparase in asa hal pe Pianist, incat acesta, intr-un acces de furie, muscase una dintre clape. Sau cel putin asa se zvonea printre duzi…