Princess-Who? avea o mare problema. Facea mancare atat de buna ca toti bellatopienii erau buluc la ea in bistro. Incercase de multe ori sa puna ingredientele aiurea ca sa-si strice reputatia, dar cumva, nu reusise. Oricum le combina, aveau o savoare speciala si, mai rau, unica. Fie ca amesteca reganon cu sub-de-rosii (astea erau niste rosii care cresteau subsuburbii), fie ca punea trapunjel peste friptura la cuptor, spre final reusea sa arunce in oala si ceva ce balansa aromele. Princess-Who? avea clar nevoie de mai mult timp pentru ea si pentru Bistro-What?
In Bellatopia, timpul se imbutelia in sticle de lapte de 1 litru si era livrat in fiecare dimineata locuitorilor. Nimeni nu-si mai amintea cum se facea timp-de-casa, era o reteta disparuta de mult, din vremea de dinainte ca fericirile sa cotropeasca Bellatopia. Timpul se producea automat si din cauza asta nu se mai stia cum se poate schimba cantitatea de timp pe care o primea fiecare.
Princess-Who? avusese mereu timp. Poate din cauza asta trecuse cu vederea povestile pe care le auzea in copilarie, despre cum pe vremuri se facea timpul in casa si despre cum bellatopienii se ingrijeau sa culeaga flori-de-viitor si fructe-de-moment, iarba-de-nu-ma-uita si conuri de brad vesnic-verde, pe care apoi le combinau in diferite cantitati. Ceva din evenimentele actuale aveau sa-i reaminteasca insa de aceste povesti...
Wednesday, June 10, 2009
Maddo stie un secret
Timpul se scurgea altfel pentru Maddo cand era la Fata. Uneori avea chiar impresia ca pana si apa se scurge aici invers si caldura scartaie a ger. Ce era insa cel mai ciudat e ca Maddo nu-i putea spune Fetei pe nume. De cate ori incerca sa pronunte CriCri, incepea sa toarca fara stapanire. Odata chiar intrase in transa din cauza asta, si arsese o intreaga tava de prajitura cu mixandre, spre dezamagirea teribila a Fufettei. Fufetta! Maddo se scutura din ganduri si isi dadu o palma peste frunte: nu putea sa ii spuna Fetei despre pisicuta si Pianist! Era un secret strasnic, iar Fufetta s-ar fi suparat la culme daca l-ar fi dat in vileag!
Asa ca tacu, alegand in schimb sa priveasca norul de fericiri zumzaitoare. Petrecu asa o vreme – nu stia nici ea cata. Mustatile lui Maddo vibrau ca niste arcusuri de vioara in vreme ce privea fericirile. Nu, n-ar fi sarit sa le vaneze, nicio pisica din Bellatopia n-ar fi facut asta, ar fi vrut doar din cand in cand sa le prinda si sa le scarpine pe burta. Era incredibil cat de mult imprumutasera fericirile din comportamentul pisicilor!
Asa ca tacu, alegand in schimb sa priveasca norul de fericiri zumzaitoare. Petrecu asa o vreme – nu stia nici ea cata. Mustatile lui Maddo vibrau ca niste arcusuri de vioara in vreme ce privea fericirile. Nu, n-ar fi sarit sa le vaneze, nicio pisica din Bellatopia n-ar fi facut asta, ar fi vrut doar din cand in cand sa le prinda si sa le scarpine pe burta. Era incredibil cat de mult imprumutasera fericirile din comportamentul pisicilor!
Maddo si Fata
Maddo nu mai batu la usa, se strecura direct pe geamul de la primul nivel, pe care Fata il lasa mereu deschis pentru ea. Apoi o lua in sus, pe scari, pe langa turnul spiralat care se ridica unea pamantul de suburbia de deasupra. Turnul era o inventie minunata, caci el tinea adunate in jur, ca si cand ar fi fost constranse de o forta gravitationala de un soi aparte, fericirile pe care plutea suburbia.
Maddo fu cuprinsa brusc de emotie: usa trebuia deschisa cu grija, caci singurul loc prin care fericirile puteau evada era acesta. Iar ori cate ori o fericire scapa din mainile ei, Fata se mai incrunta un pic. Asa ajunsese sa aiba fruntea ridata, ca a unei batrane, caci in ultima vreme fericirile pareau sa se razvrateasca din ce in ce mai des. Maddo spera ca evadatele sa nu devina o problema sociala pentru Bellatopia , dar acum nu avea timp sa se gandeasca la asta. Zumzetul fericirilor din turn ii facea placere de fiecare data, si se acorda cu ele, torcand intr-un ritm alert care uneori chiar parea aproape de muzica. Fericirile erau facute de pisici, Fata doar le adauga aripi, ca sa le ajute sa sustina si mai bine suburbiile.
Ajunsa sus, Maddo scoase de sub pres cheia care deschidea usa si asa gasi ravasul zilei. Cu mustatile inainte, Maddo intra. Fata tresari si se intoarse catre ea, lasand pe masa o pereche de aripi abia inceputa: „Ce bine, Maddo, ce bine!”. Cu ochii sclipind, Fata o prinse de maini si se invartira prin camera. Usor ametita, Maddo remarca totusi ca ridurile de pe fruntea Fetei dispareau unul cate unul. Se oprira intr-un colt si le bufni rasul.
Maddo vru sa stie care fusese povestea cu Pianistul. Fata ridica din umeri: „Eh, e capricios. Odata, de mult, i-am daruit o fericire, insa n-a stiut cum s-o stapaneasca, si fericirea s-a suparat. Acum, suratelor ei le place sa il necajeasca aranjadu-i bellemolii. Doar stii cat uraste previzibilul!”, zise Fata si chicoti usor.
Maddo stia exact cine il putea imbuna pe Pianist si cum ar fi putut sa-l aduca din nou in viata Fetei, si mai stia ca pentru asta luase prea putina prajitura cu mixandre la ea.
Maddo fu cuprinsa brusc de emotie: usa trebuia deschisa cu grija, caci singurul loc prin care fericirile puteau evada era acesta. Iar ori cate ori o fericire scapa din mainile ei, Fata se mai incrunta un pic. Asa ajunsese sa aiba fruntea ridata, ca a unei batrane, caci in ultima vreme fericirile pareau sa se razvrateasca din ce in ce mai des. Maddo spera ca evadatele sa nu devina o problema sociala pentru Bellatopia , dar acum nu avea timp sa se gandeasca la asta. Zumzetul fericirilor din turn ii facea placere de fiecare data, si se acorda cu ele, torcand intr-un ritm alert care uneori chiar parea aproape de muzica. Fericirile erau facute de pisici, Fata doar le adauga aripi, ca sa le ajute sa sustina si mai bine suburbiile.
Ajunsa sus, Maddo scoase de sub pres cheia care deschidea usa si asa gasi ravasul zilei. Cu mustatile inainte, Maddo intra. Fata tresari si se intoarse catre ea, lasand pe masa o pereche de aripi abia inceputa: „Ce bine, Maddo, ce bine!”. Cu ochii sclipind, Fata o prinse de maini si se invartira prin camera. Usor ametita, Maddo remarca totusi ca ridurile de pe fruntea Fetei dispareau unul cate unul. Se oprira intr-un colt si le bufni rasul.
Maddo vru sa stie care fusese povestea cu Pianistul. Fata ridica din umeri: „Eh, e capricios. Odata, de mult, i-am daruit o fericire, insa n-a stiut cum s-o stapaneasca, si fericirea s-a suparat. Acum, suratelor ei le place sa il necajeasca aranjadu-i bellemolii. Doar stii cat uraste previzibilul!”, zise Fata si chicoti usor.
Maddo stia exact cine il putea imbuna pe Pianist si cum ar fi putut sa-l aduca din nou in viata Fetei, si mai stia ca pentru asta luase prea putina prajitura cu mixandre la ea.
Fanfan, Fufetta, Fericiri
Fanfan si Fufetta ajunsera intr-o clipita la Fabrica de Fericiri, pentru ca deja era foarte tarziu. Din cauza lui Mooshumi, care nu se trezise la timp, tot programul se daduse peste cap. Muflifli nu avea sa fie furios, fiind incapabil de furie. Dar lui Fanfan ii era deja rusine si intra pe poarta Fabricii cu ochi galbeni de vinovatie.
Muflifli ii intampina cu o expresie grav-pisiceasca si o lista lunga de sarcini, iar Fufettei ii strecura pe nevazute o bomboana cu cirese, facandu-i cu ochiul pe la spatele lui Fanfan.
Fanfan si Fufetta se pusera pe treaba. Impreuna cu restul pisicilor din Bellatopia, Fanfan si Fufetta erau responsabili de productia de fericiri si fiecare pisica avea stilul ei de a crea o fericire.
Fufetta, de exemplu, statea toata ziua pe ciuci si canta, fiind singura pisica din Bellatopia care avea ureche muzicala. Din pacate stia o singura melodie, ceea ce putea sa devina exasperant. Apelase la Pianist si acesta ii promisese ca intr-o zi, cand au sa-i vina partiturile, are s-o invete si pe ea sa le cante, atata timp cat Fufetta s-ar fi angajat sa scrie versurile.
Fanfan facea fericiri din lacrimioare. Nu era neaparat trist cand lucra, doar sensibil la curent. Si cum culoarul sau era putin vantos, Fanfan era unul din cei mai harnici muncitori din hala, cu productii de fericiri care intreceau orice imaginatie.
O zi de lucru la Fabrica se incheia de obicei dupa ce suficient de multe fericiri fusesera create, si dupa ce un Adult gasise ravasul zilei. Acesta era rezultatul eforturilor specialistilor felini si absolut de fiecare data ce scria in ravas se indeplinea. Insa nu se stia exact cand. Plus ca trebuia descifrat.
Ravasul de astazi ii era destinat lui CriCri si zicea asa: "Doua oua, maine ploua. Unde maine, e cu paine. Este om, sau e in pom." Planul era sa-l gaseasca sub pres cand cineva avea sa-i calce pragul. Si cum Maddo tocmai facuse asta, suna si sirena la Fabrica de Fericiri, semn ca toate pisicile puteau pleca acasa.
Fanfan si Fufetta iesira si ei pe poarta Fabricii. Fanfan umbla tantos, ca-i trecuse de vina, iar Fufetta topaia la doi pasi in urma lui. Ceea ce lui Fanfan ii placea. "Fufetta, asa cum iti spuneam lectia trecuta, productivitatea muncii este cand facem doua fericiri odata, eu si tu. Stii?"
Fanfan se intoarse pe calcaie si avu supriza sa constate ca Fufetta disparuse. "La naiba! A facut-o din nou!" Fanfan scrasni din dinti si isi continua drumul spre casa. Fusese o zi buna, in ciuda faptului ca incepuse prost si se terminase fara Fufetta.
Muflifli ii intampina cu o expresie grav-pisiceasca si o lista lunga de sarcini, iar Fufettei ii strecura pe nevazute o bomboana cu cirese, facandu-i cu ochiul pe la spatele lui Fanfan.
Fanfan si Fufetta se pusera pe treaba. Impreuna cu restul pisicilor din Bellatopia, Fanfan si Fufetta erau responsabili de productia de fericiri si fiecare pisica avea stilul ei de a crea o fericire.
Fufetta, de exemplu, statea toata ziua pe ciuci si canta, fiind singura pisica din Bellatopia care avea ureche muzicala. Din pacate stia o singura melodie, ceea ce putea sa devina exasperant. Apelase la Pianist si acesta ii promisese ca intr-o zi, cand au sa-i vina partiturile, are s-o invete si pe ea sa le cante, atata timp cat Fufetta s-ar fi angajat sa scrie versurile.
Fanfan facea fericiri din lacrimioare. Nu era neaparat trist cand lucra, doar sensibil la curent. Si cum culoarul sau era putin vantos, Fanfan era unul din cei mai harnici muncitori din hala, cu productii de fericiri care intreceau orice imaginatie.
O zi de lucru la Fabrica se incheia de obicei dupa ce suficient de multe fericiri fusesera create, si dupa ce un Adult gasise ravasul zilei. Acesta era rezultatul eforturilor specialistilor felini si absolut de fiecare data ce scria in ravas se indeplinea. Insa nu se stia exact cand. Plus ca trebuia descifrat.
Ravasul de astazi ii era destinat lui CriCri si zicea asa: "Doua oua, maine ploua. Unde maine, e cu paine. Este om, sau e in pom." Planul era sa-l gaseasca sub pres cand cineva avea sa-i calce pragul. Si cum Maddo tocmai facuse asta, suna si sirena la Fabrica de Fericiri, semn ca toate pisicile puteau pleca acasa.
Fanfan si Fufetta iesira si ei pe poarta Fabricii. Fanfan umbla tantos, ca-i trecuse de vina, iar Fufetta topaia la doi pasi in urma lui. Ceea ce lui Fanfan ii placea. "Fufetta, asa cum iti spuneam lectia trecuta, productivitatea muncii este cand facem doua fericiri odata, eu si tu. Stii?"
Fanfan se intoarse pe calcaie si avu supriza sa constate ca Fufetta disparuse. "La naiba! A facut-o din nou!" Fanfan scrasni din dinti si isi continua drumul spre casa. Fusese o zi buna, in ciuda faptului ca incepuse prost si se terminase fara Fufetta.
Contributia Zazuzei: Pe jumatate pisica
Maddo se foi usor in fotoliu, convinsa fiind ca a uitat ceva la fiert pe lampa cu gaz. Cum ii fu insa prea lehamite sa se ridice, isi lungi coada pana in bucatarie si stinse focul. Scoase un usor miorlait de multumire si se culcusi inapoi intre pernele moi, intorcand inca o pagina din cartea ei preferata.
Maddo era un personaj uşor straniu: jumatate om, jumatate pisica, din care jumatatea pisica oricum fusese corcita in urma cu cateva generatii cu un intreg dictionar de cuvinte ciudate. Maddo era o creatura de o frumusete aparte, nu era bellatopian care sa nu intoarca, plin de admiratie, capul dupa ea. Insa Maddo ignora absolut acest lucru.
Era o zi lejera in Bellatopia, iar Maddo se hotari sa mearga sa o viziteze pe Fata. Auzise de un incident cu Pianistul, dar cum de obicei nu avea rabdare sa asculte poveşti lungi (iar Fuffeta avea tendinţa asta cateodata, să foloseasca mai multe cuvinte decat era necesar), Maddo vroia sa se asigure ca intelesese bine. Maddo zambi: ii era tare draga Fufetta, asa ca intinse mana spre borcanul rosu cu capac galben si lua de acolo o prajitura cu mixandre: avea sa treaca mai tarziu pe la ea, sa toarca impreuna si sa povesteasca despre stranuturi.
Maddo aluneca usor pe strazile Bellatopiei si ajunse in fata casei Fetei. De fapt, dedesubtul ei, caci Fata locuia intr-o suburbie ce plutea pe fericiri, e drept ca mai jos. Una din fericirile astea zburase pare-se mai deunazi, si il suparase in asa hal pe Pianist, incat acesta, intr-un acces de furie, muscase una dintre clape. Sau cel putin asa se zvonea printre duzi…
Maddo era un personaj uşor straniu: jumatate om, jumatate pisica, din care jumatatea pisica oricum fusese corcita in urma cu cateva generatii cu un intreg dictionar de cuvinte ciudate. Maddo era o creatura de o frumusete aparte, nu era bellatopian care sa nu intoarca, plin de admiratie, capul dupa ea. Insa Maddo ignora absolut acest lucru.
Era o zi lejera in Bellatopia, iar Maddo se hotari sa mearga sa o viziteze pe Fata. Auzise de un incident cu Pianistul, dar cum de obicei nu avea rabdare sa asculte poveşti lungi (iar Fuffeta avea tendinţa asta cateodata, să foloseasca mai multe cuvinte decat era necesar), Maddo vroia sa se asigure ca intelesese bine. Maddo zambi: ii era tare draga Fufetta, asa ca intinse mana spre borcanul rosu cu capac galben si lua de acolo o prajitura cu mixandre: avea sa treaca mai tarziu pe la ea, sa toarca impreuna si sa povesteasca despre stranuturi.
Maddo aluneca usor pe strazile Bellatopiei si ajunse in fata casei Fetei. De fapt, dedesubtul ei, caci Fata locuia intr-o suburbie ce plutea pe fericiri, e drept ca mai jos. Una din fericirile astea zburase pare-se mai deunazi, si il suparase in asa hal pe Pianist, incat acesta, intr-un acces de furie, muscase una dintre clape. Sau cel putin asa se zvonea printre duzi…
Tuesday, June 9, 2009
Contributie by Acidtrix: De ce era nefericit Pianistul
Kitty-So-Pretty si Cookiez N' Cream se imbratisara ca niste prietene vechi ce nu se mai vazusera de o zi. Apoi, la o carafa de limonada cu zmeura, statura un ceas la taina.
Asa afla Cookiez N' Cream ca Pianistul era suparat pentru ca mai daunazi o fericire zburase pe sub clapele pianului sau si-i ordonase toti bellemolii. Ori Pianistul nu putea canta cu bellemolii aranjati pentru ca sunetele erau prea predictibile. Incercase de cateva ori sa-i amestece, dar de fiecare data stia unde i-a pus si nu era nici o surpriza. Singura care reusea sa-i dezordoneze perfect bellemolii era Fufetta, ori ea nu mai trecuse de mult pe la el, de aproape o zi intreaga. Ar mai fi putut sa se cocoatze pana sus pe radacina copacului, unde avea dezacordatorul si amestecaciul de bellemoli, dar ii placea mai mult creativitatea Fufettei si ii era teama ca ea sa nu treaca pe acolo cat timp el era pe radacina si sa plece negasindu-l la pian.
Pianistului ii placea sa cante cand Fufetta il asculta si vroia sa gaseasca sunetul perfect. Avea nevoie de acest sunet pentru ca avea un plan. Un plan atat de secret incat nici el nu il stia inca. Era cel mai sigur asa.
In sfarsit singuri
"Fufetta, ti-am spus de atatea ori sa nu mai stranuti cand Adultii sunt de fata!" Fanfan o privi amenintator.
In Bellatopia copiii vorbeau cu pisicile. Apoi cresteau si uitau complet de asta. Cand o pisica stranuta, undeva in lume un Adult spunea "Hapciu!". Semn ca memoria era pe cale sa ii revina. Adultii nu stiau ca pisicile erau responsabile de productia de fericiri si asa trebuia sa ramana. Si Fufetta uita mereu de asta, manca cirese si stranuta samburi. Spre supararea lui Fanfan.
Fanfan si Fufetta asteptara pana cand pasii lui Mooshumi fura departe. Apoi, cu masina de facut ravase la spinare, iesira si ei pe usa. De fapt, pe geam.
In Bellatopia copiii vorbeau cu pisicile. Apoi cresteau si uitau complet de asta. Cand o pisica stranuta, undeva in lume un Adult spunea "Hapciu!". Semn ca memoria era pe cale sa ii revina. Adultii nu stiau ca pisicile erau responsabile de productia de fericiri si asa trebuia sa ramana. Si Fufetta uita mereu de asta, manca cirese si stranuta samburi. Spre supararea lui Fanfan.
Fanfan si Fufetta asteptara pana cand pasii lui Mooshumi fura departe. Apoi, cu masina de facut ravase la spinare, iesira si ei pe usa. De fapt, pe geam.
Friday, June 5, 2009
Intre timp, in Bellatopia
Mooshumi se trezi impecabil de tarziu. Pe masuta de langa pat gasi cafea cu caimac si, intr-un plic, o scrisoare. "Comitetul Campanulelor de Gradina doreste sa va ofere distinctia albastra pentru merite deosebite in mentinerea nivelului de fericire in Bellatopia. In acest scop, va invitam la Statia Centrala de Amplificare din Parcul Porcului, pentru a va putea onora cum se cuvine.Veniti astazi, indiferent cand cititi scrisoarea noastra."
Mooshumi era, v-ati dat seama, un cetatean respectat in Bellatopia si iubit de toata lumea. Pentru ca Mooshumi primise de la bunicul sau muzica, o pastrase in clopote mari de flori albastre si in fiecare zi umbla neostenit cu ele pe umeri, pana cand sufletele Bellatopienilor cantau si intreg orasul era in sarbatoare. Cateva zile pe an, cand ploua, Mooshumi statea acasa si hiberna ca un urs. Si plangea in sinea lui pentru toata tristetea orasului. Apoi o lua de la capat.
Altfel, desi trecut de prima tinerete, Mooshumi era jucaus ca un pui de mata si lenes ca o mata adulta. Adora laptele cu cacao si campionatele ad-hoc de remi-tango din gradina casei sale. Pentru ca era tare de-o ureche, Mooshumi nu auzea niciodata muzica florilor albastre, ci doar pe cea din inima lui cand Kitty-So-Pretty ii era aproape.
Mooshumi se dadu jos din pat cu avant, se imbraca pripit in costumul albastru de catifea, cu cravata liliachie, sorbi ultima gura de cafea si iesi pe usa, cu muzica la spinare. Abia astepta sa fie onorat cum se cuvine de Comitetul Campanulelor de Gradina!
In urma lui, Fanfan si Fufetta facura ochii mari si mustatile agere. Si...
Mooshumi era, v-ati dat seama, un cetatean respectat in Bellatopia si iubit de toata lumea. Pentru ca Mooshumi primise de la bunicul sau muzica, o pastrase in clopote mari de flori albastre si in fiecare zi umbla neostenit cu ele pe umeri, pana cand sufletele Bellatopienilor cantau si intreg orasul era in sarbatoare. Cateva zile pe an, cand ploua, Mooshumi statea acasa si hiberna ca un urs. Si plangea in sinea lui pentru toata tristetea orasului. Apoi o lua de la capat.
Altfel, desi trecut de prima tinerete, Mooshumi era jucaus ca un pui de mata si lenes ca o mata adulta. Adora laptele cu cacao si campionatele ad-hoc de remi-tango din gradina casei sale. Pentru ca era tare de-o ureche, Mooshumi nu auzea niciodata muzica florilor albastre, ci doar pe cea din inima lui cand Kitty-So-Pretty ii era aproape.
Mooshumi se dadu jos din pat cu avant, se imbraca pripit in costumul albastru de catifea, cu cravata liliachie, sorbi ultima gura de cafea si iesi pe usa, cu muzica la spinare. Abia astepta sa fie onorat cum se cuvine de Comitetul Campanulelor de Gradina!
In urma lui, Fanfan si Fufetta facura ochii mari si mustatile agere. Si...
FermaLoona
Bellatopia era un oras rotund, ca o tarta. Din spatiu parea o mare prajitura cosmica de vanilie, jeleu de mure si fistic, cu o cireasa mare la mijloc. In fapt, era un aranjament perfect circular de cladiri galbene, separate de Parcul Porcului prin rauri bordo si avand in centru muntele Tartabella, de un rosu aprins. In Bellatopia era imposibil sa te ratacesti, dar foarte probabil sa ajungi in acelasi loc. Ceea ce putea sa duca la disperare.
Deasupra superbei constructii citadine pluteau intr-un echilibru perfect, intretinut de micile creaturi numite fericiri, suburbiile. Era nevoie de mii si mii de fericiri pentru a tine in aer o suburbie. O suburbie era cu atat mai sus cu cat se sprijinea pe mai multe fericiri. Din lipsa de fericiri, suburbiile cadeau uneori peste oras.
Pe o astfel de insula plutitoare se afla si FermaLoona.
Cookiez N' Cream descaleca la poalele FermeiLoona si isi spuse cu ingrijorare ca avea sa stea o vreme acolo, caci ravasita cum era de intalnirea cu Pianistul, numai ganduri fericite nu-i veneau in minte. Si asta era singurul fel in care cineva putea sa ajunga la FermaLoona. Si in general in suburbii. "Hai Cookiez N' Cream, think happy thoughts!" se indemna eroina noastra, in vreme ce incerca sa-si aduca aminte de culoarea lavandei si de PliciPitici si de un castron mare cu cirese si rauri de espresso si de... si de... Intr-un sfarsit, reusi sa isi usuce lacrimile si in jurul ei incepu se se formeze, intai timid, iar mai apoi, gras si colorat, un mare balon de sapun. Cookiez N' Cream se desprinse de pamant si pluti incet spre FermaLoona, iar de sus, din balonul ei de sapun, vazu intreg orasul-tarta si fu intr-adevar fericita.
"Kitty-So-Pretty! Am ajuns!" striga Cookiez N' Cream, si descinse din balon pe platoul de matase verde. Pe langa picioarele ei, incaltate in pantofi cu funde, se gudurara imediat zeci de pisici pufoase. Peste tot in jur vazu butoaie cu limonada cu zmeura si hamace din crini imperiali. Se simti usurata.
Deasupra superbei constructii citadine pluteau intr-un echilibru perfect, intretinut de micile creaturi numite fericiri, suburbiile. Era nevoie de mii si mii de fericiri pentru a tine in aer o suburbie. O suburbie era cu atat mai sus cu cat se sprijinea pe mai multe fericiri. Din lipsa de fericiri, suburbiile cadeau uneori peste oras.
Pe o astfel de insula plutitoare se afla si FermaLoona.
Cookiez N' Cream descaleca la poalele FermeiLoona si isi spuse cu ingrijorare ca avea sa stea o vreme acolo, caci ravasita cum era de intalnirea cu Pianistul, numai ganduri fericite nu-i veneau in minte. Si asta era singurul fel in care cineva putea sa ajunga la FermaLoona. Si in general in suburbii. "Hai Cookiez N' Cream, think happy thoughts!" se indemna eroina noastra, in vreme ce incerca sa-si aduca aminte de culoarea lavandei si de PliciPitici si de un castron mare cu cirese si rauri de espresso si de... si de... Intr-un sfarsit, reusi sa isi usuce lacrimile si in jurul ei incepu se se formeze, intai timid, iar mai apoi, gras si colorat, un mare balon de sapun. Cookiez N' Cream se desprinse de pamant si pluti incet spre FermaLoona, iar de sus, din balonul ei de sapun, vazu intreg orasul-tarta si fu intr-adevar fericita.
"Kitty-So-Pretty! Am ajuns!" striga Cookiez N' Cream, si descinse din balon pe platoul de matase verde. Pe langa picioarele ei, incaltate in pantofi cu funde, se gudurara imediat zeci de pisici pufoase. Peste tot in jur vazu butoaie cu limonada cu zmeura si hamace din crini imperiali. Se simti usurata.
Wednesday, June 3, 2009
Pianistul
Parcul Porcului era pentru cetatenii Bellatopiei un loc de veneratie alimentara. Pentru Cookiez N' Cream, care nu manca deloc carne, era doar locul unde il vazuse prima oara pe PliciPitici. Se intalnisera intr-o dupa-amiaza de toamna pe Aleea Jumarilor, unde PliciPitici picta din pasiune gaste pe lac. Cookiez N' Cream se oferise sa-i pozeze, pentru ca simtise ca fundele din parul ei i-ar fi putut colora panza. Se iubisera nu din prima, ci apoi, si doar cand fundele de culoarea lavandei alunecasera usor din parul ei pe pardoseala de lemn.
Cookiez N' Cream intra in Parcul Porcului in fuga si numaidecat gasi Ziarul de Bellatopia intr-un boschete. "Vreau sa-mi spui cine e nefericitul care mi-a decolorat sosetele", tipa Cookiez N' Cream la batranul si vizibil panicatul ziar. "Deci? Deci?" Ziarul se apleca spre ea complice si rosti un nume. Si probabil o adresa. Cookiez N' Cream isi veni in fire, multumi si o sterse.
"Bien", zise, "Sa-l cautam pe Pianist!"
Si se adanci si mai tare in verdeata compacta a parcului. Pe masura ce inainta, iarba era din ce in ce mai mare, ii ajungea acum pana la nas si o facea sa stranute des. "Noroc!" se auzi deodata o voce groasa. "Sunt eu, Pianistul!" Vocea venea de undeva de sub pamant, si nu mica ii fu mirarea lui Cookiez N' Cream cand dadu cu ochii de Pianist, cu pianul lui cu tot, tocmai in varful celui mai inalt copac cu capul in jos si radacinile in sus.
"Asculta, Pianistule, poate tu crezi ca e o chestiune triviala asta, dar nu mai gasesc culoarea lavandei. Vreau sa stiu de ce esti nefericit. Trebuie sa ma ajuti sa o aduc inapoi. Nu pot trai fara culoarea lavandei! Trebuie sa ma intelegi!"
Pianistul isi scoase tacticos manusile albe si raspunse cu glas soptit:
"N-am sa-ti spun niciodata!"
Cookiez N' Cream se lasa batuta si incepu sa planga in hohote. Printre sughituri, scoase din buzunarul de la sort un fluier si chema poneiul de ora 12:00. Avea sa se duca la FermaLoona si acolo, impreuna cu Kitty-So-Pretty, aveau sa faca un plan. Pentru ca intotdeauna e nevoie de un plan.
Cookiez N' Cream intra in Parcul Porcului in fuga si numaidecat gasi Ziarul de Bellatopia intr-un boschete. "Vreau sa-mi spui cine e nefericitul care mi-a decolorat sosetele", tipa Cookiez N' Cream la batranul si vizibil panicatul ziar. "Deci? Deci?" Ziarul se apleca spre ea complice si rosti un nume. Si probabil o adresa. Cookiez N' Cream isi veni in fire, multumi si o sterse.
"Bien", zise, "Sa-l cautam pe Pianist!"
Si se adanci si mai tare in verdeata compacta a parcului. Pe masura ce inainta, iarba era din ce in ce mai mare, ii ajungea acum pana la nas si o facea sa stranute des. "Noroc!" se auzi deodata o voce groasa. "Sunt eu, Pianistul!" Vocea venea de undeva de sub pamant, si nu mica ii fu mirarea lui Cookiez N' Cream cand dadu cu ochii de Pianist, cu pianul lui cu tot, tocmai in varful celui mai inalt copac cu capul in jos si radacinile in sus.
"Asculta, Pianistule, poate tu crezi ca e o chestiune triviala asta, dar nu mai gasesc culoarea lavandei. Vreau sa stiu de ce esti nefericit. Trebuie sa ma ajuti sa o aduc inapoi. Nu pot trai fara culoarea lavandei! Trebuie sa ma intelegi!"
Pianistul isi scoase tacticos manusile albe si raspunse cu glas soptit:
"N-am sa-ti spun niciodata!"
Cookiez N' Cream se lasa batuta si incepu sa planga in hohote. Printre sughituri, scoase din buzunarul de la sort un fluier si chema poneiul de ora 12:00. Avea sa se duca la FermaLoona si acolo, impreuna cu Kitty-So-Pretty, aveau sa faca un plan. Pentru ca intotdeauna e nevoie de un plan.
A disparut culoarea lavandei
Cookiez N' Cream ridica telefonfonul si apela rapid 666-Kitty. Era o situatie de urgenta, altfel nu ar fi recurs la fonfon, ci s-ar fi dus la poalele Tartabellei, unde ar fi stat la coada pentru linia fixa. "Alo, darling, sunt disperata! Nu gasesc nicaieri culoarea lavandei. Am cautat-o peste tot! Crezi ca se poate sa-i fi venit vremea?"
In Bellatopia, culorile mureau din nefericire si se stia ca in cateva sute de ani totul avea sa fie gri. Foarte rar se nasteau culori, cand cineva era cu adevarat fericit. In afara de fericiri, care nu se puneau.
Kitty-So-Pretty, pedaland vartos la bitchicleta si incomodata vizibil de palnia fonfonului, se vazu silita sa raspunda: "Arrrrgh! Cookiez N' Cream, te sun cand ajung la FermaLoona, intre timp citeste te rog ziarul de Bellatopia, trebuie sa-l gasim pe nefericit. Pups!"
"Aloha!", zise Cookiez N' Cream, si ascunse numaidecat fonfonul in pivnita cu dulceata organica. Apuca in graba palaria de floarea soarelui si iesi pe strada, in cautarea ziarului. Cookiez N' Cream era un speciment citandin excelent. Se hranea cu vria orasului si nu vizita decat rar FermaLoona, unde era liniste si nu plangea nimeni.
"Oare unde o fi afurisitul de ziar azi?", isi spuse Cookiez N' Cream, coborand in pas grabit catre malurile de piatra ale raului de cerneala simpatica.
Ziarul de Bellatopia era deja foarte batran si se ascundea din ce in mai greu de cetatenii orasului. Era adesea lesne de gasit, asa ca Primaria vorbise de inlocuirea lui cu unul mai tanar.
Cookiez N' Cream intra intr-un sfarsit in cafeneaua lui Princess-Who? - Bistro-What?, unde sorbi cu nesat o cafea-cu-ce? Pe masa gasi o inscriptie cu creion chimic ce parea a fi proaspata: "Ziarul de Bellatopia se afla in Parcul Porcului".
Fugi ca o naluca, cu picioarele la spinare si sosete trei sferturi de fosta culoare a lavandei.
In Bellatopia, culorile mureau din nefericire si se stia ca in cateva sute de ani totul avea sa fie gri. Foarte rar se nasteau culori, cand cineva era cu adevarat fericit. In afara de fericiri, care nu se puneau.
Kitty-So-Pretty, pedaland vartos la bitchicleta si incomodata vizibil de palnia fonfonului, se vazu silita sa raspunda: "Arrrrgh! Cookiez N' Cream, te sun cand ajung la FermaLoona, intre timp citeste te rog ziarul de Bellatopia, trebuie sa-l gasim pe nefericit. Pups!"
"Aloha!", zise Cookiez N' Cream, si ascunse numaidecat fonfonul in pivnita cu dulceata organica. Apuca in graba palaria de floarea soarelui si iesi pe strada, in cautarea ziarului. Cookiez N' Cream era un speciment citandin excelent. Se hranea cu vria orasului si nu vizita decat rar FermaLoona, unde era liniste si nu plangea nimeni.
"Oare unde o fi afurisitul de ziar azi?", isi spuse Cookiez N' Cream, coborand in pas grabit catre malurile de piatra ale raului de cerneala simpatica.
Ziarul de Bellatopia era deja foarte batran si se ascundea din ce in mai greu de cetatenii orasului. Era adesea lesne de gasit, asa ca Primaria vorbise de inlocuirea lui cu unul mai tanar.
Cookiez N' Cream intra intr-un sfarsit in cafeneaua lui Princess-Who? - Bistro-What?, unde sorbi cu nesat o cafea-cu-ce? Pe masa gasi o inscriptie cu creion chimic ce parea a fi proaspata: "Ziarul de Bellatopia se afla in Parcul Porcului".
Fugi ca o naluca, cu picioarele la spinare si sosete trei sferturi de fosta culoare a lavandei.
Good morning, Bellatopia!
Kitty-So-Pretty bau concentrat de somn si se trezi peste cinci minute cu o pofta nebuna de stat degeaba. Ceea ce si facu, pentru ca dimineata in Bellatopia era pe intuneric si nimeni nu facea nimic dimineata. Aveau loc doar sedinte de meditatie si ritualuri spasite la muntele Tartabella, un vulcan activ ce erupea o singura zi pe an (mereu alta) si doar pisici.
"Sunt o felina deosebita, am mancat licurici si stralucesc pe dinafara si pe dinauntru", medita Kitty-So-Pretty. "Merit blagosloveala Tartabellei si intr-o zi voi erupe si eu pisici!"
Apoi se intoarse pe partea cealalta, privind prin fereastra deschisa un cer violet, cu stele zaharisite.
"Are sa fie o zi frumoasa", isi spuse Kitty-So-Pretty, in timp ce punea de ceai. Avea in picioare papucii pufosi Miau-Miau, iar pe langa ei fosneau doua pisici adevarate: Fanfan si Fuffeta.
In patul vraiste inca mai dormea Mooshumi, lenes ca ora 7.
Kitty-So-Pretty iesi pe balcon si striga cu glas cristalin de zana postmoderna: "Good morning, Bellatopia!" Si de peste tot ii raspunsera fericirile: "Buna dimineata, Kitty-So-Pretty!"
"Sunt o felina deosebita, am mancat licurici si stralucesc pe dinafara si pe dinauntru", medita Kitty-So-Pretty. "Merit blagosloveala Tartabellei si intr-o zi voi erupe si eu pisici!"
Apoi se intoarse pe partea cealalta, privind prin fereastra deschisa un cer violet, cu stele zaharisite.
"Are sa fie o zi frumoasa", isi spuse Kitty-So-Pretty, in timp ce punea de ceai. Avea in picioare papucii pufosi Miau-Miau, iar pe langa ei fosneau doua pisici adevarate: Fanfan si Fuffeta.
In patul vraiste inca mai dormea Mooshumi, lenes ca ora 7.
Kitty-So-Pretty iesi pe balcon si striga cu glas cristalin de zana postmoderna: "Good morning, Bellatopia!" Si de peste tot ii raspunsera fericirile: "Buna dimineata, Kitty-So-Pretty!"
Subscribe to:
Posts (Atom)
